![]() |
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALUL BOTOȘANI
Str. Maxim Gorki nr. 6-8, Tel. 0231/512790, Fax: 0231/510154
pt_botosani@mpublic.ro
Operator
de date cu caracter
personal nr. 4870
|
|
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului O.F.B., în vârstă de 24 de ani, din com. Vorniceni, jud. Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat. S-a reținut că, în data de 15.08.2019, în jurul orei 23.00, în timp ce se afla pe un drum public din localitatea Vorniceni, jud. Botoșani, pe fondul unui conflict spontan, în cadrul unei altercații, a lovit de mai multe ori cu un cuțit în zone vitale persoanele vătămate U.I., U.F. și P.D., cauzându-le leziuni pentru vindecarea cărora au necesitat 14-15 (U.I. și U.F.), respectiv 23-25 (P.D.) zile de îngrijiri medicale. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. |